Cand eram mica obisnuiam sa merg des la tara. Drumul pana acolo incepea cu o sosea nationala destul de aglomerata, pe care dupa ce o paraseam, treceam printr-o padure pe care o asociam cu deschiderea unei carti si intrarea intr-o poveste. Satul bunicilor mi se parea rupt de realitatea cu care eram obisnuita. Era mereu vesel, senin si cu multa voie buna. Bunicii, casa, gradina cu flori, gradina cu pomi si legume, puisorii, pisicutele si animalutele alcatuiau locul meu de poveste. Mamaia mea iubea florile si casa ei avea mereu muscate in geam si un miros frumos in interior. Tin minte ca uneori mirosea a zambile, alteori a liliac, a crini, a trandafir, a bujori sau a crizanteme.
De curand am primit in dar un trandafir parfumat. Desi in zilele noastre tot mai putine flori au parfum, instictiv l-am indreptat spre nas si pret de cateva secunde m-am simtit teleportata in gradina mamaii mele, langa tufa de trandafiri. Mi s-a parut magic. A fost magic. Eram acolo, intr-o zi insorita. Pentru o clipa m-am simtit din nou copil si era pace, lumina, liniste si iubire.